Dezbatere publica: "Moara Assan, între distrugere şi indiferenţă"

Data: 02.07.2009
Loc: Ceainaria Cărturești - Joi, 2 iulie 2009 - Ora 18.00
Organizator: MINISTERUL CULTURII, CULTELOR SI PATRIMONIULUI NATIONAL
Adresa: str. Arthur Verona nr. 13
 

Moara Assan, între distrugere şi indiferenţă

În ultimele zile un monument emblematic al capitalei, Moara Assan, este supus sistematic unor acţiuni de distrugere. Moara lui Assan, fondată la 1853, monument de valoare naţională, categoria A, clasat în Lista Monumentelor Istorice cu codul B-II-m-A-19692, este un reper în evoluţia industrială a oraşului, fiind prima moară cu aburi. Ansamblul morii, azi nefuncţional, păstrează clădiri valoroase din secolul XX şi din secolul XIX, având un real potenţial de conversie.
 
Distrugerile semnalate nu pot fi considerate accidentale sau singulare, ele făcând parte dintr-o serie de acţiuni încurajate de pasivitatea şi de neîndeplinirea obligaţiilor privind protejarea monumentului istoric care le revin prin lege actualului proprietar şi lichidatorului său judiciar.
 
Încă din anul 2005 Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sesizat ilegalitatea lucrărilor de demolare ce se executau la acel moment şi a sesizat penal instanţele competente. Cu toate acestea,  a fost decisă neînceperea urmăririi penale, acţiunile de demolare ilegală fiind sancţionate doar cu amenzi simbolice.
 
Între timp agresiunile asupra monumentului au continuat în mod susţinut, accesul persoanelor fără adăpost şi al recuperatorilor de material fiind practic încurajat prin lipsa unei paze eficiente. Această situaţie a dus la producerea incendiului devastator din data de 14 mai 2008, incendiu ale cărui cauze au rămas neelucidate de instanţele competente. De asemenea, sunt perfect vizibile efectele intervenţiilor realizate intenţionat pentru slăbirea structurii de rezistenţă a monumentului.
  
Situaţia gravă a Morii Assan a fost semnalată în volumul I al Cărţii Negre a Patrimoniului, pregătită de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, în articole publicate în presa scrisă şi pe internet, prin demersurile Asociaţiei pentru Arheologie Industrială (AIR) şi, nu în ultimul rând, în raportul Comisiei Prezidenţiale pentru patrimoniul construit – situri istorice şi naturale, din septembrie 2008. 
 
Faţă de distrugerile în curs, Ministerul Culturii Cultelor şi Patrimoniului Naţional a sesizat în data de 22 iunie 2009 şi în data de 26 iunie 2009 – inclusiv prin plângere penală – instituţiile cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniu: Inspectoratul de Stat în Construcţii Bucureşti, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia de Investigaţii Criminale, Serviciul pentru Protejarea Patrimoniului Cultural Naţional, Primăria Sectorului 2. Sesizările adresate de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional (M.C.C.P.N.) au avut în vedere luarea măsurilor legale care se impun pentru oprirea distrugerilor şi protejarea monumentului istoric de valoare naţională.
 
Deşi un nou dosar penal este în curs, distrugerile au continuat, aşa cum reiese şi din raportul reprezentanţilor M.C.C.P.N. – D.C.C.P.C.N. a Municipiului Bucureşti care, în data de 26 iunie 2009, au fost împiedicaţi de către reprezentanţii S.C. Grâul S.A. să facă verificările necesare, conform Legii, asupra stării monumentului istoric – timp în care asupra acestuia se executau lucrări vizibile de demontare a structurilor şi a instalaţiilor aferente clădirii.
 
Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional cere şi pe această cale instituţiilor cu răspunderi legale luarea tuturor măsurilor pentru stoparea imediată a distrugerilor şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi. 
   
Dezbatere la Cărturești - Joi, 2 iulie 2009 - Ora 18.00
   
În vederea prezentării situaţiei critice a patrimoniului industrial, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, alături de Asociaţia pentru Arheologie Industrială, organizează Joi, 2 iulie 2009, ora 18:00, în Ceainăria Cărtureşti (str. Arthur Verona nr. 13) o dezbatere publică în cadrul căreia va fi prezentat şi istoricul Morii Assan, evoluţia distrugerilor aceasteia şi posibilele soluţii de reabilitare şi de conversie a monumentului.

MINISTERUL CULTURII, CULTELOR ŞI PATRIMONIULUI NAŢIONAL

Campania initata de MCCPN:

  • "OMUL DARÂMA LOCUL" (12 iunie-3 iulie 2009)


 Noutăţi - pe scurt
Ministrul Culturii: "Relansarea Programului de achizitii carte pentru biblioteci - o prioritate pentru Minister !"
"Relatii bilaterale România - Bulgaria..."
Proiectul CreArt - Propunere de cooperare Spania (Programul Cultura)
» Lista completă a noutătilor
Ultima actualizare: 08.02.2010
» Lista completă